Sfaturile prudente despre asigurarea creditelor ne-a salvat de la colaps financiar

Eram tineri, ne aflam la inceput de drum si entuziasmul dadea in clocot. Cu toate ca aveam salarii de bugetari, sporurile ne asigurau venituri frumusele, in plus nu aveam copii si asa a venit ideea creditului pentru „Prima Casa”.
Eram invatatoare la o scoala izolata cu clase simultane si aveam si spor de directiune, in afara de cel pentru conditii grele de munca (predam la toate cele patru clase in acelasi timp). Si sotul meu statea destul de bine avand aproape doua catedre, plus sporul de doctorat. Banii curgeau, dar nu ne permiteam sa strangem atat de multi sa ne cumparam casa. Am solicitat creditul, ni s-au facut simularile si tot ramaneau suficient de multi bani pentru un trai decent.
-Sa facem neaparat o asigurare la Ovb Allfinanz
a spus sotul meu.
I-am spus deschis ca ma revolta ideea sa platesc aiurea luna de luna o anumita suma si pentru ce? Toate ne mergeau bine, nu ne durea nimic, ”niciun nor nu se zarea la orizont.”
Mi-a citit rabdator articolul de pe blogul Magazin-virtual.net numit De ce asigurari ai nevoie atunci cand obtii un credit de la banca.
Era bine structurat, persuasiv, dar repet, ne mergea prea bine! In final am cedat sa nu-mi supar jumatatea si am facut amandoi asigurare in caz de somaj.
Doamne, cat de inspirat a fost sotul meu! Peste trei luni criza economica a facut ravagii. S-au introdus microbuzele scolare si s-au desfiintat scolile cu putini copii. Nu numai ca am piedut sporurile de simultan si directiune, ci am fost data direct in somaj. Pe fondul crizei economice a crescut si dobanda noastra la casa, iar sotul meu a trebuit sa dea inapoi orele in plus fiindca s-a intors colega lui din post-natal.
Compania ovb a achitat trei luni ratele in locul nostru, iar asta a insemnat gura de oxigen de care aveam nevoie. Imediat dupa intrarea in somaj m-am imbolnavit grav fiind stresata. In primul rand, ma gandeam ca vom fi trecuti pe lista neagra a rau-platnicilor, dar compania a achitat in locul nostru ratele. In al doilea rand, m-am simtit marginalizata, aruncata in mod nedrept din sistem. Nimanui nu i-a pasat ca 10 ani din viata facusem naveta cu trei mijloace de transport in comun si ca nu intarziasem niciodata si nici concedii medicale nu am avut.
Nu in ultimul rand, ma gandeam ca nu ma mai angajeaza nimeni. Aveam nevoie de ingrijire speciala, intr-o clinica particulara, sa ma pun pe picioare si sa-mi caut un loc de munca bine platit.
Sansa mi-a suras din nou, fiindca tot sotul meu insistase sa ne facem amandoi asigurari suplimentare de sanatate. De fapt el dorise asigurari de viata, dar s-a lovit ca de un zid de impotrivirea mea:
-Cum de iti imaginezi tu tot ce este mai rau, i-am zis usor revoltata? In loc sa ne vezi fericiti, ne vezi bolnavi, someri, ba chiar morti!
-Of, draga mea, articolul pe care ti l-am citit si ovb ne invata sa ne imaginam raul dinainte ca sa ne fie bine dupa aceea!
Morala: oricat ti-ar merge de bine, asigura-ti creditul!