Într-un metrou din New York…

Într-un metrou din New York se urcă un beţiv, jegos, pătat de vin şi alte alea, cu hainele descusute, cu o sticlă de whisky îndesată într-un buzunar, clătinîndu-se în draci, vai de mama lui! Se aruncă pe un scaun liber; lîngă el, un preot, vizibil dezgustat de păcătos. Beţivul se scormoneşte, scoate un ziar, îl desface mormăind şi începe să citească. La un moment dat, îşi întoarce privirea aburită catre preot şi-l întreabă:
– Nu vă supăraţi… din ce cauze se îmbolnăveşte omul de artrită?
Preotul, stîrnit în misiunea sa de îndreptare a oilor rătăcite pe calea cea bună, îi răspunde:
– Artrita se capătă din obiceiuri desfrînate, din beţii, gînduri păcătoase şi preacurvie cu femei deşănţate!
Beţivul atunci face ochii mari:
– Tii, fir-aş al dracului!
Dupa un minut de tăcere, preotul gîndindu-se că a fost prea aspru, vrea să afle dacă nu cumva beţivul vrea să se întoarcă pe calea cea dreaptă:
– Dar de ce întrebi, fiule?
– Păi tocmai citeam in ziarul ăsta că Papa are artrită!

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *