Balada unui prostanac – Mircea Geoana

Orologiul bate nouă ceasuri fix.
Ştampilele cad mute, înecate-n tuş.
„Dhragă Mihaela, iubita mea nevastă, eu sunt Mihrcea-l tău.
Şi-aş vhrea în casă.

Votul nostru fuse crunt de astă dată.
Am ţopăit degeaba, exact ca şi o fată,
M-am bucurhat ca-un phrost, acum cinci vohrbe late nu-şi au niciun rost.

Mahrele partid, celebra alianţă, cu Hrebenciuc în frunte, cu Antonescu-n coastă.
Plânge dispehrată, ţipă şi suspină,
Am piehrdut cu toţii.
Iar eu n-am nicio vină.

Dar deschidă poahrta, scumpă Mihaela. Să ştii că regret.
Mama soacră-i bine? O pup cu respect.
Eu chred cu tărie, dragă Mihaela, că aş fi câştigat,
De aş fi stat în casă şi te-aş fi ascultat.

Dar deschide uşa, nu mă ţine afahră. Vântu mă bate-ntruna, Patriciu mă-nconjoară,
Îl văd pe Voiculescu, cu al lui Ciutac, supăraţi pe mine, pe-un simplu phrostănac…”

Gătită, Mihaela, atunci la poartă sare, şi trage de zăvor, se-ncuie şi mai tare.
„Ce spui tu, Mircică, ai vrea să intri-n casă? Poate-oi vrea acuma, să te pun la masă.
Să-nfuleci la plăcinte, de mama pregătite, care se şi visa săraca, soacră de preşedinte.

Să ştii şi tu, Geonele, că nu e de glumit.
Când am plecat de-acasă, eu ţi-am spus cinstit: „De nu oi fi eu prima doamnă, să stau la Palat, tu să nu mai calci la Mihaela-n pat.
Şi-n loc de Cotroceni, aşa cum mi-ai promis, ai ţopăit pe scenă ca un păcălici.
Dacă tu eşti Mircea, cel ce îl iubesc, te întorci de-ndată, la sediu-n Kiseleff.
Nu ştiu cum vei face, cum vei acţiona, dar s-aud la ştiri că nu vei renunţa.
Să-l convingi pe Hrebe, să vorbeşti cu Crin să conteşti cumva votul din scrutin.
Să te văd, Mircică, cum te-ntorci acasă, să-mi predai ştampila şi votul tău pe masă.
Să mai faci alegeri, ori de câte ori, să fii tu şef de stat, măcar până în zori.

Văzând că nu îi merge, să se întoarcă acasă, la a lui nevastă,
Mircea pleacă-n Lexus, fără girofar, la Băse la sediu, chiar în Modrogan.
„Domnule Băsescu, eu chred cu tărie, să ne confruntăm din nou, nu-i mare şmecherie.
Oastea mea faimoasă, cu Vanghelii mii, cu Oprişan şi Nica, eu te aştept să vii”.
Mircea se întoarce, la el la partid, şi cu-ai lui ostaşi, se pun pe citit.
Procentele se-adună, se scad şi se-nmulţesc, însă la final, tot nu reuşesc.
În cameră dă buzna, chiar domnul Hrebenciuc, ţipând dintr-un rărunchi: Ori ăştia au furat, ori Mircea-i prostănac!