Otita la copil

Otitele medii sunt afecţiuni inflamatorii ale urechii medii care pot fi izolate sau pot coexista cu infecţii ale tractului respirator superior sau inferior. De multe ori, există situaţii în care un copil trece prin mai multe forme evolutive ale otitelor medii ca de exemplu: poate fi diagnosticat la debut cu o otită medie acută congestivă care poate evolua în scurt timp către o otită medie acută supurată cu timpan închis care, la rândul ei, sub tratament adecvat, se poate transforma într­o otită seroasă.
Copiii mici, până la vârsta de 3 ani, prezintă frecvent semne indirecte: iritabilitate, agitaţie nocturnă, febră, inapetenţă, dezechilibru şi asocierea cu rinoree muco­purulentă, strănut sau tuse sau alte semne de infecţie respiratorie. Părinţii observă deseori că sugarul trage de pavilionul urechii sau agită capul pe pernă. Aceste semne izolate, care nu se asociază cu altele dintre cele menţionate anterior, nu sunt sugestive pentru otita medie acută.
Elementul definitoriu pentru diagnostic îl reprezintă otoscopia sau, mai bine, otomicroscopia, care poate evita orice eroare. În scopul unei vizualizări cât mai bune a membranei timpanice, se face toaleta conductului auditiv extern, îndepărtând, în funcţie de caz, prin ştergere simplă sau prin aspiraţie, cerumenul şi secreţiile din conductul auditiv extern.

Recomand tratament Osteoporoza si tratament Spondiloza cervicala

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *